Reintalnirea

Eram in parc,pe aceeasi banca ca de obicei.Soarele inca se ascundea dupa nori,reusind din cand in cand sa trimita aici,jos,cateva raze jucause,care ne mai incalzeau putin.In mana aveam o carte,insa nu puteam citi,deoarece eram cuprins in jocul frunzelor argintii ce cadeau din stejarii din fata mea,dansand o coregrafie unica,stiuta numai de ele.Gandurile mele erau in alta parte de la o vreme.De cand m-am intanit cu o domnisoara foarte draguta in compatrimentul trenului ce ma aduce aici,la Sibiu,gandul meu era numai la zambetul ei fermecator,ce m-a fascinat pe loc.
In sfarsit,deschid cartea,citesc cateva randuri,iar cand ridic ochii,vad o pereche de pantofi negrii.Ma uit mai atent si o vad pe ea.Cu o rochie rosie cu buline,cu o carte in mana,ma intreaba sfioasa daca se poate aseza langa mine.Mut de uimire,vad cum se aseaza si incepe sa imi vorbeasca.
Mi-am dat seama ca este vorbareata,ca ii place sa citeasca si sa cante la pian,deci mi-am dat seama ca este o fire romantica.Sa fiu sincer numai ea vorbea,pentru ca eu aveam privirea atintita spre fata ei.Ii urmaream fiecare miscare a buzelor si fiecare clipire.Parca ma inecam tot mai mult in ochii ei albastrii.
Tot vorbind,ne-am dat seama ca se facuse noapte si a trebuit sa plecam.Am observat cum i se albisera mainile datorita frigului si i-am pus jacheta mea pe spate.
Cand am ajuns in fata casei ei,ne-am luat la revedere si intr-o clipita,aceasta imi sare in brate,lasandu-ma sa ii simt parfumul dulce de flori de camp.Grabit,i-am spus:
-Totusi nu stiu cum te cheama.
-Angela!imi raspunse ea si pleca,lasandu-si parul fluturand in bataia vantului.
"Angela..ce nume frumos..se potriveste cu zambetul ei angelic si cu privirea ei de inger."

-descriere facuta din perspectiva unui baiat-

Toamna

Parea ca este sfarsitul lui septembrie,iar parcul de la marginea orasului era plin de frumze galbene si aramii ce alergau pe aleile pustii.Toamna sprijinea cerul dungat al dupa-amiezii,cu copaci in tonuri negre-maronii,copaci ce simbolizau parca,vesnicia.

Pasind in parc,m-am asezat pe banca mea preferata si descopeream treptat sunetele monotone ce vesteau sosirea vantului.Un fir de vant,venit din departare,trecea pe deasupra ierburilor ingalbenite,iar pajistea cenusie,era acoperita cu branduse ce imprumutasera parca albastrul cerului de odinioara.Chiar si asa,se putea observa ca toamna,parca muscase din verdele parcului.Admirand aceasta esenta de culoare,pierdusem notiunea timpului. Parcul rasuna trist in singuratate,iar toamna isi ingramadea norii negrii asupra noastra.

Incepuse sa ploua marut desupra aleii.Ridicandu-ma de pe banca,imi soptesc ingandurata:"Acum suntem amandoi singuri..." Dezmeticita,clipesc de cateva ori si imi dau seama ca in fata mea era un tablou de toamna ce sugera siguratatea parcului,dar si a omului toamna,iar o lacrima se scurgea pe pielea neteda a obrazului.