Toamna

Parea ca este sfarsitul lui septembrie,iar parcul de la marginea orasului era plin de frumze galbene si aramii ce alergau pe aleile pustii.Toamna sprijinea cerul dungat al dupa-amiezii,cu copaci in tonuri negre-maronii,copaci ce simbolizau parca,vesnicia.

Pasind in parc,m-am asezat pe banca mea preferata si descopeream treptat sunetele monotone ce vesteau sosirea vantului.Un fir de vant,venit din departare,trecea pe deasupra ierburilor ingalbenite,iar pajistea cenusie,era acoperita cu branduse ce imprumutasera parca albastrul cerului de odinioara.Chiar si asa,se putea observa ca toamna,parca muscase din verdele parcului.Admirand aceasta esenta de culoare,pierdusem notiunea timpului. Parcul rasuna trist in singuratate,iar toamna isi ingramadea norii negrii asupra noastra.

Incepuse sa ploua marut desupra aleii.Ridicandu-ma de pe banca,imi soptesc ingandurata:"Acum suntem amandoi singuri..." Dezmeticita,clipesc de cateva ori si imi dau seama ca in fata mea era un tablou de toamna ce sugera siguratatea parcului,dar si a omului toamna,iar o lacrima se scurgea pe pielea neteda a obrazului.